Incendiu de pădure în Vâlcea

Duminică dimineaţă a izbucnit un incendiu la o pădure de foioase din Munţii Lotrului, zona comunei Malaia, care a afectat iniţial trei hectare, informează Agerpres, citând declarația reprezentanților ISU Vâlcea. Din cauza vântului, incendiul s-a extins, focul cuprinzând peste 12 ha de lizieră. Pe timpul nopţii, incendiul a fost lăsat sub supraveghere, existând riscul ca bucăţi de lemn să se rostogolească şi să cadă peste gospodării. Astăzi un elicopter al Inspectoratului General de Aviaţie a fost trimis de la Bucureşti şi va interveni pentru stingerea incendiului de pădure din zona Malaia, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vâlcea, Octavian Fulger.

"Elicopterul este prevăzut cu un dispozitiv de tip Baby Bucket, care permite transportarea unei cantităţi mari de apă. Sursa de alimentare este râul Olt, intervenţia urmând să aibă loc atât cât va fi nevoie pentru stingerea tuturor focarelor. În această dimineaţă, s-au reluat operaţiunile de stingere cu 27 de cadre de la ISU şi 45 de angajaţi ai serviciului de voluntari din Malaia şi ai ocoalelor silvice din zonă. Intervenţia este îngreunată de vântul care suflă cu o intensitate medie şi care înteţeşte focarele existente, de terenul accidentat cu înclinaţie mare, precum şi de lipsa apei, zona afectată aflându-se la o altitudine cuprinsă între 1.400 şi 1.600 metri", a mai precizat reprezentantul ISU Vâlcea.

Rate this item
(0 votes)
Login to post comments

 

Evenimente in Craiova

Cumpară Brichete din Resturi Vegetale - Combustibil Solid

Gaseste-ne pe facebook

 

Cauta in site

Esti aici !

You are here:Eveniment»Incendiu de pădure în Vâlcea

Cauta categorie